Toamna vine cu FURTUNI puternice și perioade foarte reci! „Va trebui să ne obișnuim cu aceste fenomene”

Toamna vine cu FURTUNI puternice și perioade foarte reci! „Va trebui să ne obișnuim cu aceste fenomene”
Toamna vine cu FURTUNI puternice și perioade foarte reci! / Sursa FOTO: Profimedia
Publicat: 12/09/2024, 13:05

Începutul de toamnă este sub extreme, trecem de la călduri sufocante la temperaturi scăzute, care aduc ploi torențiale. Și la fel va fi în continuare, avertizează climatologii. „Va trebui să ne obișnuim cu aceste fenomene”, spune specialiștii.

Am avut cea mai caldă vară din istoria măsurătorilor meteo, cu recorduri absolute înregistrate în luna iulie.

„Ploile vor rămâne”

Acum, însă, toamna ne-a adus și primul ciclon puternic. Face ravagii în vestul Europei, dar a ajuns și în Dobrogea, zona litoralului fiind lovită puternic de furtuni extreme.

Într-o intervenție la Antena 3, climatologul Roxana Bojariu trage un semnal de alarmă.

Potrivit acesteia, va trebui să ne obișnuim cu asemenea fenomene meteo.

„Ploile vor rămâne, dar temperaturile cresc, cel puțin până la sfârșitul acestei săptămâni. La sfârșit de săptămână, însă, aerul rece dinspre vestul Europei va pătrunde și la noi, iar situația este, totuși, una normală pentru toamnă.

Dacă vorbim de toamnă, climatic vorbind, este un anotimp ca și primăvara, de tranziție, astfel că variabilitatea este mult mai mare, în sensul în care pot să alterneze destul de rapid perioade foarte calde cu perioade foarte reci.

De fapt, se rearanjează circulația atmosferică dinspre sezonul cald spre sezonul rece și atunci pot coexista astfel de tipuri de circulație și pentru sezonul cald și pentru sezonul rece. E un lucru bun că avem precipitații acum. Probabil că vom mai avea în această toamnă”, a declarat Roxana Bojariu.

Încălzirea globală aduce furtuni puternice

Mai mult, climatologul spune că în această toamnă este posibil să mai avem perioade cu furtuni foarte puternice. De vină pentru aceste fenomene puternice este încălzirea globală.

„Nu sunt excluse furtunile foarte intense, din păcate, pe fondul încălzirii globale, care alimentează toate sistemele de vreme cu o cantitate sporită de căldură și de vapori de apă, de energie, în general.

Din păcate, toate episoadele de vreme sunt alimentate cu mai multă energie, indiferent de anotimp, indiferent de locul din lume unde se desfășoară.

Avem, practic, evenimente peste tot în lume și va trebui să ne obișnuim, va trebui să ne adaptăm, iar, pe de altă parte, va trebui să reducem serios emisiile pentru a încetini această cursă infernală a creșterii temperaturii medii globale, care în spate are exact aceste modificări în statistica fenomenelor extreme”, a tras concluzia climatologul Roxana Bojariu.

CITEȘTE ȘI:

2024, anul cu cel mai extins cod roșu de CANICULĂ, din istoria României. Elena Mateescu: „Posibil să devină tipare de vreme normală”

Avertizare ANM. Vremea se schimbă brusc în toată țara

Avertizare de FURTUNI puternice în mai multe județe din nordul țării. Cluj-Napoca a fost inundat, iar județul Bistrița-Năsăud a fost lovit de grindină

Se întoarce CANICULA în România! Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de vară în București

Ce SALARII au Elena Mateescu și Florinela Georgescu, directoarele ANM. Veniturile expertelor nu sunt deloc de neglijat

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
O vedetă tv a refuzat Survivor România 2025. „M-aș lega de caloriferul din Otopeni”
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?